Ce prevede legea și cum poți contesta înscrierea abuzivă
Registrul Național al Traficanților de Droguri este o bază de date introdusă prin Legea nr. 61/2024 și are ca scop combaterea și prevenirea infracțiunilor de trafic de droguri. Începând cu 29 martie 2024, legea a intrat în vigoare, iar Registrul a devenit operațional la 1 iunie 2025.
Ce este Registrul Național al Traficanților de Droguri?
După cum spune și titlul este un registru în care se regăsesc traficanții de droguri gestionat de autoritățile statului și conține informații despre persoanele condamnate pentru infracțiuni legate de traficul de droguri. Acesta funcționează similar cazierului judiciar, dar este destinat exclusiv faptelor de trafic și deținere ilegală de droguri.
Înscrierea în Registru se face automat, prin preluarea datelor din cazierul judiciar. Sunt vizate persoanele condamnate pentru infracțiuni prevăzute de:
art. 2, 3, 5, 6 alin. (1) și (2), art. 7–12 din Legea 143/2000;
art. 16 și 17 din Legea 194/2011.
Perioada de menținere în Registru este de până la 20 de ani, în funcție de pedeapsa stabilită prin hotărâre penală definitivă.
Obligațiile persoanelor înscrise în Registru
Persoanele înscrise în registrul traficanțior trebuie să respecte o serie de obligații, printre care:
să se prezinte periodic la poliție,
să comunice informații despre profesie, locul de muncă și mijloacele de existență,
să anunțe orice deplasare mai lungă de 7 zile, indicând scopul, adresa și mijlocul de transport,
să accepte vizite neanunțate ale organelor de poliție, cel puțin o dată la 3 luni.
Nerespectarea acestor obligații constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.
Când poți fi radiat din Registru
Radierea din acest registru al persoanelor ce au facut trafic de droguri poate avea loc în următoarele situații:
fapta nu mai este considerată infracțiune,
au trecut între 5 și 20 de ani de la introducere,
persoana a decedat sau a împlinit 85 de ani,
după expirarea termenelor de păstrare din cazierul judiciar.
Important: reabilitarea, amnistia sau grațierea nu duc automat la ștergerea din Registru.
Caz soluționat de Casa de Avocatură Brătulea
În anul 2025, Casa de Avocatură Brătulea a reprezentat un client înscris abuziv în Registrul Național al Traficanților de Droguri.
Deși fapta pentru care fusese condamnat avusese loc cu mai bine de 10 ani în urmă, iar clientul fusese reabilitat, poliția i-a solicitat:
fotografiere,
prelevarea datelor dactiloscopice,
prelevarea de probe biologice.
Această înscriere automată a fost ilegală, încălcând:
dreptul la viață privată (Convenția Europeană a Drepturilor Omului),
instituția reabilitării (Codul penal),
Constituția României.
Avocații noștri au formulat contestație și au obținut suspendarea efectelor deciziei de înscriere în Registru.
Cum te poate ajuta Casa de Avocatură Brătulea
Dacă ai fost înscris abuziv în Registrul Național al Traficanților de Droguri sau consideri că ți-au fost încălcate drepturile, echipa noastră te poate ajuta:
✅ Analizăm situația juridică și verificăm legalitatea înscrierii.
✅ Formulăm contestații și acțiuni în instanță pentru ștergerea mențiunilor.
✅ Asigurăm protecția drepturilor tale în fața instanțelor și autorităților.
📞 Contactează Casa de Avocatură Brătulea pentru consultanță juridică specializată în drept penal și drepturile omului.

